vineri, 11 aprilie 2014

Samsung S5 lansat în magazinele din întreaga lume

         
Astăzi a fost marea zi așteptată de unii (recunosc, nu și de mine) în care s-a lansat în întreaga lume noul Samsung S5.
       Deși noul smartphone vine cu o serie de inovații și caracteristici unice, precum senzorul de puls încorporat sau tehnologia Download Booster, prețul de lansare mi se pare unul destul de exagerat, 3100 de lei fiind o sumă apreciabilă, care nu reflectă dotările gadget-ului, ci doar o anumită strategie de marketing.
          Cu toate acestea, trebuie precizat faptul că este vorba de un terminal 4G, cu caracteristici de top printre care se pot aminti procesorul quad-core de 2500 MHz, memoria RAM de 2 GB sau camera foto principală de 16 MP, cu focalizare automată rapidă.
        Ecranul Super AMOLED este și el superior modelelor anterioare, remarcându-se printr-o diagonală de 5.1 inch și o rezoluție full HD de 1920 x 1080 pixeli.
           Noul Samsung S5 promite o rezistență sporită la anumiți factori din mediul înconjurător, fiind vorba aici de transpirație, ploaie, lichide, nisip și praf.
            Evident, o apariție  atât de așteptată precum noul gadget nu putea veni decât însoțit de cel mai nou Android, KitKat 4.4.
             Variantele de culoare ale noului smartphone sunt alb, negru, albastru și auriu.
             Aș remarca însă și un alt avantaj al lansării de azi, deși pot fi ușor subiectiv, și anume faptul că prețurile modelelor de top anterioare produse de Samsung au scăzut semnificativ, mult mai aproape de valoarea reală a acestor telefoane.
Iată câteva din acestea:
Samsung Galaxy S4 - 1649 lei
Samsung Galaxy S4 Mini - 1069 lei
Samsung Galaxy S3 - 1049 lei
Samsung Galaxy S3 Mini - 699 lei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu