În cazul în care ai uitat modelul de deblocare a ecranului unui smartphone cu Android, ai la dispoziţie maxim cinci încercări pentru a debloca telefonul.
Daca trasezi incorect modelul de cinci ori, trebuie să introduci numele de utilizator al contului tău Google şi parola acestui cont pentru a debloca telefonul.
Etapele necesare în vederea realizării acestui lucru sunt următoarele:
1. În ecranul de deblocare în care se solicită introducerea modelului (pattern-ului) de deblocare se introduc 5 modele greşite.
De fiecare dată vom primi un mesaj care ne îndrumă să încercam încă o dată, până când atingem cele 5 încercări.
2. După a cincea încercare, eşti invitat să încerci din nou peste 30 de secunde. Apasă apoi OK.
3. Apasă pe Model uitat?/Forgot pattern? în partea din dreapta jos a ecranului.
4. Introdu numele de utilizator al contului tău Google şi parola acestuia, în câmpurile care apar, după care apasă pe Intră/Sign In.
5. Ţi se va cere să trasezi un nou model de deblocare. Dacă nu doreşti un model de deblocare, apasă pe Anulare/Cancel.
Din păcate, am văzut că se întâmplă destul de des ca dintr-un motiv sau altul să nu poată fi accesat contul Google care permite deblocarea smartphone-ului.
În această situaţie, o soluţie este efectuarea unui hard reset pe telefonul vostru, care va aduce telefonul la setările din fabrică. Modalitatea de realizare a unui hard reset depinde de modelul telefonului, iar marele dezavantaj este faptul că toate datele din memoria telefonului sunt şterse.
Pentru utilizatorii avansaţi, mai există o posibilitate, care presupune însă îndeplinirea a două condiţii: să aveţi instalat ADB pe computerul vostru şi să aveţi activată în telefon funcţia USB Debugging.
Dacă despre ADB aveţi informaţii aici, trebuie să ştiţi că funcţia USB Debugging se activează, pentru dispozitivele cu Android 4.0 sau versiuni superioare, din meniul Developer options, în timp ce pentru versiunile inferioare poate fi regăsită în meniul Settings > Applications > Development.
Deşi metodele pe care urmează să le descriu funcţionează atât pe dispozitive root-ate, cât şi neroot-ate, pentru un rezultat cât mai bun ar fi bine să aveţi telefonul root-at.
Având în vedere cele de mai sus, iată cum puteţi anula modelul/pattern-ul de deblocare de pe dispozitivul vostru cu Android:
1. a) Conectaţi dispozitivul la computer printr-un cablu USB
b) Deschideţi Command Prompt şi scrieţi următoarele comenzi:
adb shell cd /data/data/com.android.providers.settings/databases sqlite3 settings.db update system set value=0 where name='lock_pattern_autolock'; update system set value=0 where name='lockscreen.lockedoutpermanently'; .quit
c) Reporniţi dispozitivul
d) Puteţi acum debloca ecranul folosind orice model doriţi
2. Dacă metoda de mai sus nu funcţionează, folosiţi un alt cod:
adb shell rm /data/system/gesture.keyEvident, metodele prezentate mai sus pot fi folosite și pentru deblocarea oricărui model de tableta cu Android.
Multumesc.
RăspundețiȘtergereA mers perfect.
tu ai tableta sau telefon pe ce ai aplicat metoda??? plizz spunemi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ștergerepe ce telefon ai facut??? si cum ai facut??? imi spui te rogggg
Ștergerecum ati reusit ca eu nu pot am un htc 500desire aveti idee cum va rog mult
Ștergeredaca am samsung gts6310 si am uitat codul cum procedez????
Ștergerecum pot deschde Command Prompt ?
ȘtergereEu mi-am uitat modelul si l-am resetat , acum după ce l-am deschis îmi zice sa ma conectez la contul google si nu mai stiu parola si adresa , ce sa fac va rog ajutați-ma ! ❤��
ȘtergereAm un tel htc desire si am bagat parola pe ecran gresita si imi cere contul dar lam uitat ce as putea sa fac
ȘtergereAm un tel htc desire si am bagat parola pe ecran gresita si imi cere contul dar lam uitat ce as putea sa fac
Ștergeremie imi zice sa pun emailul si parola
Ștergerece sa fac
nu mia mers
RăspundețiȘtergereCe anume ai incercat si nu a mers?
ȘtergereSalut! Vrei sa fii mai explicit, te rog, cu introducerea comenzilor? Cred ca gresesc undeva si nu-mi dau seama, am incercat ambele variante si-mi returneaza "no such file or directory".
Ștergerecand conectezi la Usb telefonul nu trebuie cumva sa intri in bara de instrumente sa apesi pe conectare usb???Sa stii ca in momentul in care e blocat telefonul nu merge sa deschizi bara de instrumente!!Alte metode nu ai???
Ștergeredin greseala am setat la mesaje parola,adik cand primesc sms de la o anume persoana imi cere parola,aveti idee cum scot parola? nu stiu ce parola este..multumesc
Ștergerepai am incercat cu adb lam descarcat de aici http://developer.android.com/sdk/index.html am crezut ca nu e bun si lam descarcat si de aici http://www.4shared.com/rar/Vo3JUSQ8/android_debug_bridge.html !!!!!!am cablu usb lam bagat tableta era blocata si cerea gmailul da nu ma pot conecta la wi-fi si am incercat ca mai sus iam dat restart si nu a mers!!!e bine de unde am descarcat??? spunem cum sai dau hard reset te rog mult!!!!
RăspundețiȘtergereva rog mult spunetimi ce sa fac????
RăspundețiȘtergereCe model de tableta este?
RăspundețiȘtergereAllview alldro speed eco + una de buget cu android 4.0 te rog ajutama !!!
RăspundețiȘtergereeu am uitat modelul si mi-a cerut contul de pe google.chiar dak am pus toate datele corect,tot mu a mers,a zis ca numele sau parola sunt incorcte...va rog,ajutati-ma!!!
RăspundețiȘtergeresi eu am aceeasi problema pt ca atunci cand ti s-a blocat telefonul nu aveai wi-fiul activat
Ștergeream aceeasi problema g-mail nu merge si wi-fy dezactivat
ȘtergereAm si eu o tableta impressped e200 am bagat parola gresit de mai multe ori acum imi cere contu google dar am si wi-fi dezactivat si de cate ori bag contu imi scrie ca e gresit cum sa mil resetez....varog ajutatima!!!!
RăspundețiȘtergereatentie....pentru cei care seteaza optiunile google cont, este bine sa va puneti un mail alternativ si sa activati contul respectiv de pe google de la un pc, in momentul in care iti faci cont pe google e bine sa stiti ca trebuie sa il activati de pe un pc de preferinta, cu e-mail-ul alternativ in cazul in care ati gresit parola puteti sa va resetati parola de la google cu mail-ul alternativ ceea ce este mai convenabil. pentru deblocarea ecranului eu am fost la un service, cu 35 de lei mi-a rezolvat problema si am inteles ca nu e bine sa ne punem atata incredere in aplicatiile pentru android....asa ca. sa aveti o zi buna
RăspundețiȘtergeream nu huawei 6608 am umblat în setari si am ramas fara Semnal VA rog ajutatima ..
RăspundețiȘtergeresi eu am aceasi prob numai ca eu am semnal dar cand ma suna cineva ai aoare ca e inchis tel dar tel meu e deschis,dc oare?
ȘtergereEu am o tableta Allview Alldro Speed 2 +HD , pe care am blocat acel model.L-am introdus corect de multe ori, iar acum orice ii fac cand o deblochez, sau o redeschid imi apare direct sa introduc datele de pe contul meu google+ ( e-mail+parola).Treaba e ca nu am wifi pornit, si nici nu am cum sa il pornesc.Nu are slot de SIM, deci ce pot face ?
RăspundețiȘtergereDenis dai reset la tableta am si eu un Allview Speed+ si am avut aveasi problema ca tine si i`am dat reset si merge perfect...dar am pierdut tot ce aveam in ea
RăspundețiȘtergereSi cum dai reset la alldro speed?
Ștergerecum pot da hard reset? am un Vodafone Smart 2(alcatel v860)
RăspundețiȘtergeream acelasi telefon, plz daca vezi mesaju zi-mi si mie cum ai rezolvat
ȘtergereNu stiu de ce dar nu imi accepta contul google, imi spune ca e incorect. Si vorbind de asta nu ar trebui sa ma conectez la internet pentru a verifica contul google ?
RăspundețiȘtergereAm un huawei U8650 am dar de mai multe ori modelul gresit si acum imi cere contul gmail , am introdus parola si emailul corect si tot nu merge... dar pe internet cand ma conectez merge... ce pot sa fac...
RăspundețiȘtergereSalut am un samsung galaxy ace .. si am aceasi problema .. nu am avut wi-fi activat cand l-am blocat. acum cand il deschid imi cere contu google email+pw.. Ce ar trebui sa fac ?:|
RăspundețiȘtergereEu am o tableta goclever on android 4.1 si am uitat desenul pentru deblocare am incercat de 5 ori si mi-a aparut sa incerc iar peste 30 de secunde am dat ok si dupa pasii de mai sus nu mi-a aparut model uitat ? sau forgot pattern? ca sa dau contul si eu nici nu aveam internet pe ea dar am wifi va roog ajutati-ma !!!!!!!!!! o sa ma certe tata rau de tot am intrat in depresie!!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereEu am un samsung galaxy s 3 mini si am cod de deblocare pin (cu cifre). Cum pot sa-mi activez USB Debugging daca eu nu mai stiu codul si nu pot sa intru in meniu...
RăspundețiȘtergeresalut ! am o tableta ipad 2 apple a 1396 am primito cadou de la cineva si avea cod ..e codul acela eu l.am uitat si am bagat de mai multe ori si acuma nu il mai stiu deloc si nush cum sa fac sa imi deblochez tableta :((:(( e prima mea tableta ./..
RăspundețiȘtergeredaca cineva stie cum sa fac sa o deblochez
cryss_cristian10@yahoo.com ....va rog
salut nicu sunt spunemi si mie daca ai reusit sa decodezi tableta??? am si eu una kare am castigato la un concurs pe facebook dar nu mi-am dat seama ca are cod de siguranta si acum ami cere contiul de GOOGLE dar nu am wi-fi on te rog atp raspuns pe yd bboss4u tks
Ștergeresalut nicu sunt spunemi si mie daca ai reusit sa decodezi tableta??? am si eu una kare am castigato la un concurs pe facebook dar nu mi-am dat seama ca are cod de siguranta si acum ami cere contiul de GOOGLE dar nu am wi-fi on te rog atp raspuns pe yd bboss4u tks
Ștergerea mers cuiva ? sau e vrajeala?
RăspundețiȘtergerenush cum sa fac sa imi sparg codu de pe tableta ...:-s
RăspundețiȘtergereBuna am un Huawei U8650 si am bagat modelul de prea multe ori gresit si sa blocat si acum imi cere gmail cont si nu merge nici cu acela imi zice cont sau parola invalida. am nevoie de ajutor daca ma putet ajuta va rog :((
RăspundețiȘtergeresalut! eu am un samsung galaxy young s5360 si nu mi.a mers aceasta rezolvare am telefonul blocat si nu am acces la internet ca sa intru cu contul google si nici depanarea USB nu o am activata :( ce pot sa fac ??
RăspundețiȘtergeream o tableta samsung galaxi s si am uitat desenu lam bagt de prea multe ori si imi cere adresa de e-mail si parola si nu le mai stiu cu fac
RăspundețiȘtergereBuna. am o problema cu un galaxy s3! am bagat parola de blocare a ecranului si am uitat'o. am citit ca dupa 5 incercari ar trebui sa apara ''parola uitata'' si cumva sa o pot modifica dar la mine nici vorba de acest lucru! incerc parola de cate 5 ori astept cate 30sec si nu imi apare nimic in legatura cu schimbarea parolei sau parola uitata!!!.. ma puteti ajutaa?!!!
RăspundețiȘtergereBuna.Eu am o tableta Allview si mi s-a blocat atunci cand am bagat modelul gresit. Am incercat sa ma conectez la contul Google dar din pacate tableta nu e conectata la wi-fi si, fiind blocata nici nu o pot conecta. Nici varianta cu hard reset-ul nu imi merge deoarece tableta mi se inchide de fiecare data cand incerc apoi se redeschide. Singura solutie e sa ma duc la un service sau ma puteti ajuta?
RăspundețiȘtergereBuna ziua! Am un telefon Allview p5 quad si am uitat modelul apoi mi l-am adus aminte... dar acum imi cere automat contul goolge si eu desi il stiu nu imi merge logarea deoarece nu am conectat internetul... cum il pot reformata sau ceva de genul... in acest caz? va rog raspundeti-mi cu o solutie ... Va multumesc frumos !
RăspundețiȘtergeretelefonul e blocat si cere adresa de e-mail si parola , tipul Samsung galaxi mini
RăspundețiȘtergereSalut am un Samsung galaxy mini gt s5570 si am bagat desenul de prea multe ori si lam blocat si nu am acces la internet ca sa intru pe cont ...cum fac:(?
Ștergeream aceeasi problema cum ai rezolvat
ȘtergereBuna ziua! Am un Allview P5 alldro ,am uitat pattern-ul iar forgot pattern nu apare,ce fac?
RăspundețiȘtergeresalut am bagat de 5 ori cod dar mie nu imi apare deloc forgot pattern ? ma poate ajuta cineva
RăspundețiȘtergerenumai pe tableta merge?nu si pe smartphone?
RăspundețiȘtergerebuna am o tableta acer iconia b1-a 71 si nu pot sa o deschid ptr k am uitat codul stie cineva cum pot sa o deblochez.nu imi apare nicaieri parola uitata sau cv de genu imi apare mereu sa astept 30 secunde si sa bag codul.l-am bagat gresit de multe ori si imi apare la fel sa ast. 30 sec si sa introduc codul.
RăspundețiȘtergeresalut...am un samsung gt i5500,android 2.2 si nu stiu din ce cauza nu intra meniul recovery...ma poate ajuta cineva
RăspundețiȘtergere?
salu mie nu imi merge un skipe ceva poti sa imi dai plz
RăspundețiȘtergereMultumesc mult.M-ai salvat.
RăspundețiȘtergeream si eu un samsung galaxy young gt-s5360 si am uitat modelul si am incercat altele diferite si sa blocat akm imi cere contul google dar acesta nu merge cum fac sal resetez va rog?
RăspundețiȘtergeream acceasi problema ca voi, ma puteti ajuta va rog add: dany_nestea@yahoo.com
RăspundețiȘtergereAm un Allview P5 quad core si am uitat modelul de deblocare iar acum imi cere sa introduc contul google dar acesta nu merge cum sa procedez daca am un cont existent?
RăspundețiȘtergereSunt 3 metode insa mie mi-a functionat cu prima din cele 3 prima.
RăspundețiȘtergerePentru a debloca tableta aveti urmatoarele variante:
1. Intrati in menu recovery si resetati tableta la setarile din fabrica -> Cum se face acest lucru?-> Cu tableta stinsa va trebui sa apasati prima oara pe butonul de “Home” pe urma apasati si butonul de “Power”, tineti apasate butoanele pana tableta va intra in menu recovery, dupa care cu butonul de Home parcurgeti lista pana ajungeti la optiunea Wipe Data/FactoryReset si cu botonul de Power selectati acea optiune. In mod normal se vor sterge toate datele de pe tableta, iar apoi tableta va intra din nou in menu recovery si va trebui sa selectati cu butonul de Power optiunea Reboot Sistem Now. (tableta se va restarta si va intra in sistemul de operare fara a mai fi blocata).
2. Rescrierea Softului ->Intrati pe site-ul www.e-boda.ro sectiunea download -> tableta PC -> selectati modelul d-voastra. Acolo gasiti instructiunile necesare pentru a face update, dupa aceasta procedura se vor sterge toate setarile/aplicatiile si implicit tableta se va debloca de parola/patten.
3. Trimiteti tableta in service pentru deblocare, dar taxele de transport vor fi suportate de catre client, 30 lei dus/intors.
varianta prima e buna am deblocat tableta serioux, ok mersi
ȘtergereDAN-EEEEEE ESTI DE MILIOANE A FUNCTIONAT PRIMA VARIANTA SI M-AI SALVAT DUPA 3 LUNI DE NEFOLOSINTA A TABLETEI (este a copiilor). Unul dintre copii a pus parola iar celalat a blocat-o. mersi, Radu de la Cluj
ȘtergereEu nu inteleg, degeaba repornesc si mai stiu eu ce, nu merge :|
RăspundețiȘtergerecum restartez telefonul fara cont pe google si usb?....samsung GT-I5500
RăspundețiȘtergerena-i cum imi pare rau
ȘtergereCum pot reseta parola de siguranta la un alcatel one toch fara cont pe google si fara sa pierd ceva din memoria telefonului
RăspundețiȘtergerede unde pot descarca adb ?
RăspundețiȘtergereAm si eu o problema mi'am blocat modelul de la tel nu merge cu contul google . De unde pot descarca adb ?
RăspundețiȘtergereinchide telefonul, apasa sageata volum sus^, menu, buton de pornire. astea toate in ordinea pe care am dat-o. asteptati sa apara niste intrebari in limba incalcita si dati Accept la toate.min cateva momente se reseteaza si finish
RăspundețiȘtergerenu merge am urmat toti pasi si imi da parola incorecta dc....va rog ma ajutati???
RăspundețiȘtergereAm o problema!!mi.am blocat modelul de la telefon si acum imi cere contul google(username si parola) si pentru ca nu am internet si nici nu am cum sa.mi activez wi-fi nu pot sa fac nimic...ce ar trebui sa fac?sa-l resetez?cum?ajutati-ma,va rog!!!!!!!! :(
RăspundețiȘtergereBuna !O amica de a mea ,are un allview p5 quad,si a uitat modelul!Bun!Dupa cum ai spus si tu ,a trasat modelul de cinci ori gresit,si acum ii cere contul google,ceea ce nu il stie ,ptr ca sotul ei ,l-a facut atunci cand i-a luat tel ,si l-a uitat!A facut alt cont cu acelasi nr de tel,insa nu functioneaza!A sunat la ei (Allview) si i-au spus ca o costa 50 lei.Ne poti ajuta cu o solutie mai simpla si necostisitoare? Multumesc frumos!
RăspundețiȘtergeream si eu un htc desire x..cu aceeasi problema..model uitat,cont google si parola uitate.va rog ajutor.Multumesc!
RăspundețiȘtergerela fel si eu am patit am un hawei ascend,imi cere sa ma login google si tot degeaba nu merge,ce pot sa fac
RăspundețiȘtergerebuna,imi cer scuze ,,dar ai reusit sa deblochezi telefonul?aceasi problema o am si eu si nu stiu cum sa procedez? ma poti ajuta?
Ștergeream un vodafone smart mini si nu malasa ce as putea face?
RăspundețiȘtergereBuna am o tableta e-boda dar fratele meu a bagat o parola da a uitato varog spunetimi cum pot sa aflu parola
RăspundețiȘtergereVarog spuneti rapid
ȘtergereSalut, imi apare un triunghi rosu cu semnul exclamarii eboda x200
RăspundețiȘtergereBuna tuturor ! Nu imi apare parola/cod uitat..detin un eboda sunny v 35 . Multumesc mult
RăspundețiȘtergereTrebuie să mergi la garanție sau la service în acest caz.
ȘtergereBuna. Am un allview p5 quad de 3 luni, si pana acum 2 zile a functionat perfect. Dupa schimbarea microSD, dupa cateva ore de functionare revine la setarile initiale. Trebuie oprit si repornit pentru a avea setarile date de mine. E destul de enervant. Imi poate spune cineva ce sa fac? Va multumesc.
RăspundețiȘtergereBuna! Am si eu o problema,mi am pus parola la mesaje si am uitat-o ,cum pot s o aflu sau s o resetez? Mentionez ca telefonul este allview p5 mini
RăspundețiȘtergereSalut. Spune-mi te rog cum ai rezolvat cu parola la mesaje. Merci anticipat.
Ștergerebuna am o tableta vonino si am blocato cu un model ! cum pot sa o deblochez daca contul de google nu merge !!
RăspundețiȘtergerebuna,am si eu o mare rugaminte si as dori sa ma puteti ajuta si pe mine...am un telefon huawei ascend y300,am gresit de prea multe ori modelul de parola si acum imi cere sa intru pe cont google pentru al debloca.Mi-am facut gont google si nu imi ia parola pe telefon,cum trebuie sa procedez?va rog sa ma ajutati,va multumesc mult
RăspundețiȘtergeream o tableta i-nix ntb 703 si s-a blocat touchul cum fac sa-l deblochez.s-a blocat de la parola.
RăspundețiȘtergereasa mi sa intamplat si la telu meu samsumg galxy nimi nustiu ce sa fac nu il pot debloca o parere va roog:)
ȘtergereAm tableta android Nordmende si am blocat-o (wi-fi oprit), dar error: device not found, se poate cumva de rezolvat?
RăspundețiȘtergeream un Acer Liquid si mi sa blocat ......am scos bateria si cand am intrat napoi imi arata doar imaginea de pornire si atat....ce tre sa fac sasi revina?
RăspundețiȘtergeresalut am un allview p5 quad si am pus din greseala parola de mai multe ori si mi sa blocat telefonul ... apoi imi scrie sa scriu un cont de email .. dar il pun si nu merge ... trebuie sa activez internetul ca sa se conecteze contul care il introduc .. o idee te rog? :(
RăspundețiȘtergereeu am un telefon firma NGM si ii ma zice droid duo am un cod la tacii si nu merge l-am iutat
RăspundețiȘtergereHELP tableta goclever A93.2 blocata , apare sigla android dar ramane blocata . Mentionez ca am incercat toate metodele de mai sus. Multumiri anticipate
RăspundețiȘtergereCum sparg parola de confidentialitate la un allview p5 life
ȘtergereBuna tuturor! Am o problema:mi-am "inregistrat"tel. pe contul google. Iddea e ca am schimbat telefonul ( mi-am luat altul) si as vrea sa descarc din aplicatii pe noul telefon, dar nu merge. Nu stiu cum sa schimb din contul google tipul telefonului...Ma poate ajuta cineva? Imi cer mii de scuze pt. terminologie folosita si sper ca m-am facut inteleasa:) Multam!
RăspundețiȘtergereIn funcție de modelul telefonului, găsești la Setări opțiunile necesare pentru modificarea contului Google.
ȘtergereOricum nu este nevoie să schimbi tipul telefonului, trebuie doar să introduci datele contului Google în noul telefon.
Dupa ce am resit parola de 50 de ori tot nu imi spune sa pun contul de google(pe care il stiu) si nu mai am niciun buton pe ecran. Ajutati-ma va rog mult!
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=wwsVdE1VeXo
ȘtergereAm dsenat de mai multe ori modelul gresit si acum imi cere id si parola de la cont google dar eu le-am uitat . Cum pot sa il deblochez ?? plz
RăspundețiȘtergerece tel ai
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=kiVGjwqeu2k
RăspundețiȘtergerebuna ziua, am un samsung galaxy young, si nu prea ma descurc :( ma ajuta cineva? daca reuseste cineva sa ma ajute si sa il deblochez dau un euro in cosmote
RăspundețiȘtergereNU-MI MAI MERGE TELEFONUL DIN CAUZA MODELULUI. MA PUTETI AJUTA VA ROG?
RăspundețiȘtergereWhipe data / factory reset ! Si asta va sterge taote setarile aplicatiile , inclusiv acea parola sau pattern . Cum ? simplu ! power off, apoil deschideti continuind sa tineti apasat pe butoanele power si volume up > o sa va apara un meniu in care se afla si whipe data / factory rest ( sau ceva de genul ) folosind butoanele de volum navigati prin meniu si selectati cu butonul power > da-ti reset si bucurativa de un telefon
RăspundețiȘtergerecum deblochez telefonul Vodafone 858 Smart daca am uitat parola. nu mai stiu nici contul google
RăspundețiȘtergereSi daca mi-am uitat si parola de la contul google ce fac?
RăspundețiȘtergeresalut an un s4 si mi.am bagat parola la deblocarea ecranului si.nu mai stiu care era, ce pot sa fac ?
RăspundețiȘtergereBuna prieteni!
RăspundețiȘtergereAm un Allview P5 Quad.
Acum 2 zile, in buzunar tel meu s-a deblocat, si mi-a facut o surpriza: la sms-uri la un singur contact ( cel mai important pt mine) si- a activat o parola de blocare. Nu stiu parola! Ce e de facut?
daca am Samsung GT_S6310 CUM PROCEDEZ??? .... i-mi cere contul de gmal si nu merge ..... cum fac sa ii dau resofatre ????
RăspundețiȘtergeresalut ! am si eu un HTC ONE si am uitat patronul imi spuneti cum sal resetez va rog
RăspundețiȘtergereMesaj pentru ScarTGR: I love u babe, even if I don't know who u r. Iti multumesc frumos. Fiul meu s-a jucat cu telefonul si l-a blocat. Telefonul ,,imi cerea" un cont google si o parola. Bineinteles ca, odrasla le-a uitat. Dupa o criza de nervi si dupa ce i-am spus ca nu mai are voie la calculator tot anul...mi-a trecut. Faptul era consumat. Am urmat instructiunile tale si a functionat. Te pup. O mamica ...relaxata, acum. Ce zici sa-l las la calculator???????????????????
RăspundețiȘtergeresalut eu am un alcatel one touch pixi 4007x si mi la blocat un prieten si trebuie sa pun contul de google va rog ajutati-ma
RăspundețiȘtergeresalut am o tableta ipad 4 si i-mi cere contul de gmal pe care nu il stiu .. ma puteti ajuta va rog??
RăspundețiȘtergeresalu am si eu tableta myria si mi s-a blocat si cand s-a blocat nu aceam wi-fi on si nu stiu ce sa fac.va rog ajutati-ma va implor.
RăspundețiȘtergeresalut...am telefon Samsung Young si mi-am uiat parola si nu merge deloc sa il fac la loc....imi spui te rog?
RăspundețiȘtergeresalut Anonim...si eu am tot acest telefon sii nu am andrroid si nici tu nu ai ptr ca nu prea are spatiu si am incercat cu toate codurile care sunt aratate si nu merge deloc..imi apare ca se iincarca si pe laptopul meu ACER imi apare ..Dispozitiv nerecunoscut'' ma autati si pe mine??
Ștergeream un telefon allwiew si imi cere codu de siguranta, ce e de facut?
RăspundețiȘtergereeu am allview a5 smiley si am pus model dar l.am uitat ........si nu imi arata ,,model uitat,,.
RăspundețiȘtergerecum fac sa.l deblochez?
Buna am un samsung GTS6102 duos si l-am blocat ,acum nu reusesc nici cu un cont google,nici prin butoanele oprire volum,ce sa fac?
RăspundețiȘtergerebuna am un htc ,iam schimbat parola de ecran si am uitato,ma pputeti ajuta?cum il deblochez fara a sterge date cum ar fi nr de cintacte sms si altele?
RăspundețiȘtergereAm o tableta Unusual cre iam uitat codul pin si nu pot sa mai intru pe ea cum fac sa il aflu codul pin sau sa o resetez sa imi vina la setarile din fabrica.
RăspundețiȘtergereAm tableta Vonino Orin QS . va rog ajutati-ma !
RăspundețiȘtergereMi-a blocat fetita telefonul htc one si acum i-mi apare pe el :fastboot.factory reset. recovery.clear storage.s.a ce sa fac?Ajutati-ma.Multumesc.
RăspundețiȘtergereCum se deschide comand prompt? :(((
RăspundețiȘtergereeu l-am deblocat in juma de ora, imi cerea email si parola dupa ce copii au blocat sistemul prin incercarea modelului de mai multe ori pe A5 quad Allview.
RăspundețiȘtergereDeci cerea email si nu accepta, pana la urma m-am sunat de pe tel sotiei am raspuns apoi am activat wireless-ul si apoi am bagat contul si parola de gmail si a mers imediat.
Concluzia e ca deaorece telul nu era conectat la net nu verifica contul !
eu l-am deblocat in juma de ora, imi cerea email si parola dupa ce copii au blocat sistemul prin incercarea modelului de mai multe ori pe A5 quad Allview.
RăspundețiȘtergereDeci cerea email si nu accepta, pana la urma m-am sunat de pe tel sotiei am raspuns apoi am activat wireless-ul si apoi am bagat contul si parola de gmail si a mers imediat.
Concluzia e ca deoarece telul nu era conectat la net nu verifica contul !
am incercat dar nu merge eu am tel pixi alcatel onetouch
RăspundețiȘtergereSalut si am un Samsung Gt S6500mini 2 si mi s-a blocat.Am icercat si cu parola de cont dar tot nu merge .Deci ce ar trebui sa fac ?
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAm resetat telefonul pt că nu mai îmi mergea amprenta...iar acum îmi cere contul de google anterior pe telefon dar nu mai îl știu Cum fac acum
RăspundețiȘtergereAm un telefon ALLVEW miam schimbat parola prea lunga si cand vreau sa o scriu imi da parola gresita modelul telefonului este ALLVEW A4 duo ANDROID , Va rog din inima sa ma ajutati
RăspundețiȘtergereAm un telefon ALLVEW miam schimbat parola prea lunga si cand vreau sa o scriu imi da parola gresita modelul telefonului este ALLVEW A4 duo ANDROID , Va rog din inima sa ma ajutati
RăspundețiȘtergereCum eu am allview p5 life va rog imi poate spune cineva cum il pot debloca , va rog !! pliss
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereBuna ziua am un huawei y5 ll la abonament si iam dat resetare din butoane si acuma imi cere cont google si parola le scriu si imi spune sa ma conectez la un cont utilizat de proprietarul dispozitivului ajutatima va rooogggg
RăspundețiȘtergereSALUT! am un telefon samsung galaxy a3 am uitat modelul de deblocare va rog mult spuneti-mi ce sa fac? deja imi apare sa pun modelul peste 4 minute
RăspundețiȘtergereBuna ziua am alcatel s si am resetat ca am uitat parola și nu îmi da voie sa fac contul ca îmi cere parola la telfon va rog sa ma ajutați
RăspundețiȘtergereAm un telefon galacsi a 5
RăspundețiȘtergere