luni, 13 decembrie 2010

Allview Q1 GET - tehnologie dual-sim Made in Romania


Fără îndoială că orice persoană activă din zilele noastre (aşa cum îmi place să mă consider şi eu), pe lângă incomensurabila listă de contacte din messenger sau de amici de pe Facebook, are şi o agendă telefonică încărcată.
Câţi dintre noi nu am avut reţineri în a suna un apropiat cu prilejul unui eveniment oarecare, căci în minte ne-au apărut imediat întrebările: e pe Orange, Vodafone sau Cosmote? oare mai am minute în afara reţelei?
Deşi companiile de telefonie se întrec în oferte care de care mai ademenitoare, acestea nu au trecut în mod decisiv de bariera minutelor “în reţea”.
În plus, de ce trebuie neapărat ca furnizorul meu de telefonie mobilă să fie în acelaşi timp şi furnizor de internet pe mobil? Poate că prefer un alt operator, care îmi oferă condiţii mai avantajoase.
În aceste condiţii, utilizarea a cel puţin 2 cartele SIM pare nu doar utilă, ci şi extrem de necesară.
Evident, pentru a realiza acest lucru, fie folosim mai multe telefoane, ceea ce la un moment dat poate fi stânjenitor, fie apelăm la telefoane mobile dual-sim, precum noul terminal al celor de la  Allview, o marcă românească la al cărei renume putem contribui cu toţii, utilizând şi promovând produsele sale.
Poate că aş avea reţineri în a folosi noul Allview Q1 GET, dacă singura sa funcţie ar fi aceea de a utiliza 2 cartele SIM. M-am obişnuit, precum cei mai mulţi dintre noi, ca telefonul să nu fie doar instrumentul prin care realizăm apeluri sau trimitem mesaje cunoscuţilor, ci un gadget multimedia complex, plin de funcţionalităţi.
În cazul în care l-aş câştiga, dotările Allview Q1 GET ar îmbina perfect utilul (sincronizare cu PC-ul, conectivitate Wi-Fi, transfer de date rapid) cu plăcutul (player audio-video, cameră foto de 3,2 MP, filmare High-Resolution, acces la reţelele sociale, aplicaţii diverse).
Pentru că e luna cadourilor, m-am gândit să îl conving şi pe Moş Crăciun că acest telefon poate fi cadoul ideal.
Scrisoare către Moş Crăciun 

O să-ncep a mea scrisoare
Cu o mică întrebare:
Draga moşule zglobiu,
Auzit-ai de Allview?
E o firmă românească,
Ce în topuri stă să crească
Fiindcă ne-am cam săturat,
Când avem de cumpărat
Vreun gadget mai dichisit
(De ultimă oră, ai ghicit!)
Să citim la infinit
„Made in China”, negreşit.
Aşa că moşule, te rog,
De accesezi acest blog
Şi consideri c-am fost bun,
Să-mi pui sub bradul de Crăciun,
Ambalat într-un pachet,
Noul Allview Q1 GET,
Că e telefon deştept,
Iar eu tare îl aştept:
Ca să putem să vorbim
În reţele diferite
Cu oferte reunite.
Are şi 3G, să ştii,
Şi conectivitate Wi-Fi:
Cu el nu stau singur cuc,
Căci pe Yahoo, Skype sau Facebook
Îmi găsesc amicii iute
Chiar dacă nu am minute.
Iar dacă de vreun joc mi-e dor
Pot intra in Allview Store
Şi descărca pe moment
Tot ce este mai recent.
La final, te-aş mai ruga
Să transmiţi urarea mea
De viaţă lungă şi prosperă,
La întreaga blogosferă!

3 comentarii:

  1. foarte faina poezia, chiar ii reusita

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu ai scriso ? interesanta poezia chiar am citit-o, imi place finalul "Să transmiţi urarea mea
    De viaţă lungă şi prosperă,
    La întreaga blogosferă!" foarte frumos bravo.

    RăspundețiȘtergere
  3. poezia era faina daca era vorba de alt telefon.nu de chinezaria asta de q1 get care vad ca e foarte laudat si defapt e vorba de un jaf penal

    RăspundețiȘtergere