miercuri, 17 noiembrie 2010

Acer Aspire One AO532h


Deşi eram sceptic cu privire la performanţele şi „fragilitatea” unui netbook, dorinţa de a avea la îndemână un laptop uşor de transportat şi cu o autonomie sporită m-a făcut să achiziţionez de la eMAG - Furnizorul solutiilor complete!un Acer Aspire One AO532h-2Cb.

            Cu toate că prima impresie, vizuală, a fost uşor neliniştitoare (comandasem modelul Dark Blue, însă netbook-ul primit avea doar o treime din partea superioară albastră, restul fiind negru; ulterior am aflat că acesta este design-ul modelului), mi-am zis că, în definitiv, nu culoarea este importantă, ci performanţele de care este capabil.

            Aşa că am început să-l testez pentru a vedea de ce este în stare şi în ce măsură mă pot servi de el. Construcţia e compactă şi solidă, din plastic de bună calitate. Ecranul de 10,1 “ cu display LED LCD oferă o imagine clară, plăcută, la o rezoluţie de 1024 x 600. Tastatura, deşi puţin mai înghesuită decât una obişnuită, e comod de utilizat, la scurt timp după ce ai început s-o foloseşti şi să te familiarizezi cu ea.

 Sistemul de operare preinstalat era Linpus Linux, însă după 2 zile am decis că pentru aplicaţiile mele favorite e nevoie de mai mult. Am ezitat între XP şi Windows 7, pentru că mă gândeam că programele vor rula destul de greu dacă aleg ultimul sistem de operare al celor de la Microsoft, având în vedere că Acer Aspire One AO532h-2Cb nu dispune decât de 1 Gb de RAM (şi atenţie, nu există posibilitatea de a instala mai multă memorie). Până la urmă, mi-am zis să încerc totuşi cu Windows 7 Ultimate, deşi credeam că va fi o tentativă nereuşit şi mă voi întoarce rapid spre XP. Pentru că nu dispune de unitate optică, m-am chinuit puţin mai mult, pregătind un stick boot-abil cu sistemul de operare, căutând driverele necesare (driverul wireless şi cel pentru webcam incluse în SO nu au funcţionat cum trebuie) etc.

După ce am instalat şi câteva programe (Office 2007, VLC, Winamp, Mozilla, Messenger, ACDSee, Microsoft ActiveSync pentru conectare cu PDA-ul şi nelipsitul Total Commander), n-am mai avut răbdare şi am început să butonez de zor. În pofida gândurilor negre pe care mi le făcusem, totul a mers foarte uşor!

Conectarea la internet (am aflat si eu câţi vecini au conexiune wireless!) şi navigarea sunt extrem de facile, messengerul functionează ireproşabil, inclusiv camera web optimizată pentru condiţii de iluminare redusă.

Un alt aspect plăcut este calitatea sunetului redat în boxele incorporate. Evident că nu te poţi aştepta la minuni din partea unui astfel de dispozitiv, dar sunetul este mult mai bun chiar decât la câteva modele de laptop HP sau MSI pe care le-am testat.

          În încheiere, trebuie să nu uit faptul că acumulatorul, deşi are doar 3 celule, asigură lejer o autonomie de 3 ore.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu