joi, 31 octombrie 2013

Allview X1 Soul - cel mai performant smartphone românesc

Astăzi a fost anunțat cel mai nou smartphone Allview, care surprinde prin dotările de top completate de un design elegant.
Printre caracteristicile ce îi conferă postura de lider detașat față de ceilalți competitori interni se pot menționa  procesorul Quad Core la 1,5GHz, 2GB de memorie RAM, memoria internă de 32 de GB, dar și ecranul FullHD IPS de 5 " cu o rezoluție de 1920X1080 pixeli, dotat cu Gorilla Glass.
Specificațiile multimedia vin să completeze dotările hardware cu 2 camere foto, cea principală de 13 MP, iar cea secundară de 5 MP, precum și cu un amplificator Yamaha inclus ce asigură utilizatorilor o experiență audio remarcabilă.
Atractivitatea lui X1 Soul sporește prin funcțiile inovative Smart Gesture, posesorul unui asemenea smartphone putând, de exemplu, să accepte sau să respingă un apel prin simpla mișcare a mâinii deasupra ecranului în sus sau în jos, ori să facă să defileze o serie de imagini pe ecran ducându-și mâna spre stânga sau spre dreapta fără a fi nevoie să atingă display-ul.
De asemenea, X1 Soul beneficiază și de funcția Smart2View, grație căreia conținutul video sau audio de pe smartphone poate fi vizualizat pe un televizor cu port HDMI, prin intermediul unui adaptor wireless.
Din punct de vedere software, smartphone-ul rulează Android 4.2 JellyBean.
Prețul de lansare al noului Allview X1 Soul este de 1599 de lei.

marți, 15 octombrie 2013

Allview VIVA H8 - viteză și rafinament într-o tabletă de top

Allview VIVA H8 se constituie într-un vârf de gamă al seriei VIVA, viteza de procesare și caracteristicile sale depășind precedentele tablete VIVA Q7 și VIVA Q8.
Astfel, VIVA H8, spre deosebire de predecesoarele sale, are un modul 3G inclus, ce suportă funcția de apel telefonic și permite, grație tehnologiei HSDPA+, viteze de download de până la 21,6 Mbps și un streaming video mult îmbunătățit.
În plus, orice aplicație rulează fluent având în vedere dotările hardware exprimate printr-un procesor Quad Core de 1,2 GHz, o memorie RAM de 1 GB și chipset-ul grafic Power VR SGX 544 cu 8 nuclee.
Nu trebuie uitat nici faptul că amatorii de călătorii au posibilitatea de transformare a tabletei în GPS.
Un atu important în fața altor tablete similare este camera foto de 5 MP, aptă să surprindă imagini de calitate și să înregistreze video  în format Full HD.
Aspectul exterior este unul deosebit de atrăgător, ce impresionează prin ecranul IPS LCD cu diagonala de 7,9’’ (și o rezoluție de 1024 * 768 pixeli), grosimea de doar 7,9 mm și greutatea de numai 374 grame.
Allview VIVA H8 rulează cel mai nou sistem de operare Android, 4.2.2 JellyBean.
De asemenea, tableta beneficiază de noua tehnologia Smart2View, cu ajutorul căreia, prin intermediul unui adaptor wireless display, imaginile de pe ecranul tabletei pot fi vizionate pe orice televizor cu port HDMI, fie ca este vorba despre fotografii, jocuri, filme sau videoclipuri. În același timp, se poate naviga pe internet sau se pot efectua apeluri video în rețelele de socializare.

Allview VIVA H8 se poate achiziționa la un preț de 899 de lei, atât de pe site-ul producătorului, cât și de la principalele magazine IT.

duminică, 13 octombrie 2013

Evolio Evotab 3G - tableta accesibila cu 3G si GPS integrat

Noul dispozitiv Evolio Evotab 3G este denumit oficial tabletă, însă beneficiază în același timp și de caracteristici de smartphone și sistem de navigație GPS.
Noua tabletă este practic un gadget complex, oferind soluții pentru o mobilitate completă.
Modulul 3G integrat permite atât efectuarea apelurilor telefonice, cât și transferul de date la viteză sporită prin tehnologiile HSPA/HSUPA/HSDPA.
Principalul avantaj pe care Evolio Evotab 3G îl are în fața altor tablete cu funcție de telefon este reprezentat de receptorul GPS cu 66 de canale, care îi conferă posibilitatea unei localizări foarte precise.
Printre caracteristicile tehnice sunt demne de menționat ecranul Super IPS cu rezoluție de 1024x600 pixeli, procesorul dual-core de 1 GHz, memoria RAM de 1 GB (față de 512 MB pe care îi au majoritatea rivalelor de pe piață) și memoria flash de 8 GB.
Interesantă este și includerea unui Radio FM în dotările standard.
Totodată, mobilitatea completă de care vorbeam este sporită și de prezența tehnologiei Blutooth Smart 4.0.
Referitor la partea software, dispozitivul este echipat cu Android 4.1 Jelly Bean.
Evolio Evotab 3G are un preț de achiziție de 699 de lei.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

E-Boda Izzycomm Z70 - o noua tableta cu functie de telefon

După realizările altor producători autohtoni, care s-au alăturat trend-ului ascendent al tabletelor cu funcție de telefon prin gadget-uri precum Serioux S718TAB, Allview TX1 Quasar, Allview AX1 Shine sau Allview AX2 Frenzy, și E-Boda propune un astfel de dispozitiv complet, respectiv Izzycomm Z70.
Tableta, cu un ecran multitouch capacitiv cu 5 puncte de 7" și o rezoluție de 800 x 480 pixeli, are ca principal atu posibilitatea efectuării de apeluri telefonice grație modulului 3G inclus. Trebuie precizat că dispozitivul acceptă SIM de date și voce de la principalii operatori naționali: Orange, Vodafone, Cosmote și Digi.
Caracteristicile hardware sunt asemănătoare cu cele ale rivalelor din aceeași categorie de preț: un procesor dual-core Mediatek MT8377 la 1,2 GHz, chipset grafic PowerVR SGX 531, memorie RAM de 512 MB și memorie internă de 4 GB.
Conectivitatea completă este asigurată și de prezența modulului bluetooth, ceea ce sporește asemănarea cu un telefon.
Camera foto de 2 megapixeli nu este una care să impresioneze împătimiții de fotografie, însă poate surprinde instantanee acceptabile în condiții de luminozitate bună.
E-Boda Izzycomm Z70 este echipată cu Android 4.1 și beneficiază de o autonomie a bateriei de circa 5 ore.
Prețul tabletei variază între 549 și 599 de lei, ceea ce este destul de rezonabil pentru dotările și funcționalitatea tabletei.

vineri, 11 octombrie 2013

Happy GO - primul smartphone Evolio

Producătorul autohton Evolio, cunoscut pe piață îndeosebi prin ale sale tablete și sisteme GPS, și-a îmbogățit portofoliul produselor prin lansarea primului smartphone sub brand propriu.
Evolio Happy GO este un smartphone dual-sim realizat pe platforma hardware Mediatek 6589, cu un procesor quad-core la 1,2 GHz. caracteristicile tehnice sunt completate de memoria RAM de 1 GB și memoria internă de 4 GB.
Printre dotările ce atrag la prima vedere se numără ecranul IPS HD de 4.5” (cu o rezoluție de 1280x720p), camera foto de 8 megapixeli, precum și softul de navigație inclus și hărțile preinstalate (harta completă a Europei).
Din punct de vedere software, Evolio Happy GO se bucură de prezența sistemului de operare Android 4.2.
Prețul de lansare al noului smartphone este de 899 de lei, însă este de notat că există și varianta simplă, fără  soft de navigație si hărți, denumită Evolio Happy, la un preț de 799 de lei.